Sigur că un interviu nu ţine de foame, dar vă invităm să luaţi loc la masă şi să vă delectaţi cu unul realmente savuros. Pansela Zah, bucătăreasa-şefă de la Zebra, povesteşte despre copilăria din Moldova, unde mămăliga “e baza” şi venirea în Ardeal, unde aproape că nu există duminică fără cartofi piure cu şniţel. Şi pâine.
Ce diferenţe sunt între bucătăria moldovenească şi cea ardeleană? Cu ce exagerează Jamie Oliver? Unde e mai bine: la Zebra sau la Masterchef? Toate acestea, plus o pildă despre roadele pământului, în dialogul care urmează:
– Care e prima mâncare pe care vă amintiţi că aţi făcut-o?
– Prima-prima? În copilărie. Ştii câţi ani aveam? 7 ani. Când am făcut orez, cu pătrunjel şi mămăligă. Serios, 7 ani.
– La 7 ani nu aveaţi altceva mai bun de făcut? 🙂
– Îmi plăcea să gătesc, mă jucam cu fetele din jurul meu, cu vecinele mele, puneam în crăticioare mici: acolo am fiert orezul, dincolo am tăiat pătrunjel, apoi am călit o ceapă. Şi mămăliga am făcut-o pentru că trebuia s-o fac. Eram acasă 4 copii. Şi mama mă lăsa acasă şi eu făceam mămăligă. Când veneau ei acasă, trebuia să fie mămăliga gata.
– Aveaţi voie să umblaţi cu focul, la vârsta aia?
– Da! Şi am căzut cu mâinile în mămăliga fierbinte. A venit bunicu’ şi mi-a băgat mâinile în pământ de-ăsta, în lut. Şi aşa n-am rămas cu semne. Dar am căzut în foc, uite aici am o arsură. Aveam fraţi mai mici şi trebuia să le fac de mâncare!
– Unde se întâmplau toate astea?
– În Moldova. Comuna Ţifeşti, judeţul Vrancea, lângă Panciu.
– Găsim trei diferenţe mari între bucătăria ardelenească şi cea din Moldova?
– Da. Prima e că mâncarea în Moldova este clasică, simplă. De exemplu, ciorba. Nu se face decât cu legume şi cu carne, fără smântână, fără ouă, fără din-astea. Ţi se vede în farfurie. Şi dacă faci ciorbă de pui. Pui tăiţei de casă, dar zeama e limpede.
– Îi zice supă de pui, nu?
– E ciorbă, că se pun roşii călite, se pune bulion, dar nu se pune smântână. La noi mâncarea nu se face cu smântână. A doua diferenţă: nu se fac mâncăruri cu rântaşuri. Singura care-i cu făină e ciulamaua, de ciuperci sau de pui. Apoi, sarmalele: se fac cu 1% orez.
– Şi în rest?
– Carne!
– Spuneţi-mi câteva regionalisme din bucătăria moldoveană, pe care aici nu le-am înţelege dacă le-am auzi.
– Ce să vă spun? De exemplu, bulzul de mămăligă. Aici nu este. În partea Sibiului se face. Mămăliga cu brânză, bulzul ăla care se face pe plită, se coace.
– Pentru legume, fructe, alte mâncăruri, nu aveţi regionalisme?
– La noi se vorbeşte româneşte. Eu sunt de la graniţa dintre Moldova şi Muntenia, între Focşani şi Buzău. Cartoful e cartof, mămăliga-i mămăligă. Nu-i ca aici, cum le zice la ardei poprică, la roşii porodici.
– Dacă vă rog să-mi faceţi o supă de curechi, ştiţi ce să-mi faceţi?
– Varză. Curechiu’ aici l-am auzit, la mine e varză.
– Acasă mai aveţi chef de gătit?
– Da! Când intru-n casă, mă schimb şi direct la aragaz mă duc. În fiecare zi. Am un băiat care nu mănâncă mâncare rămasă în frigider. Doar ce-i fac atunci.
– Dacă aşa l-aţi învăţat.
– Da, cam aşa l-am obişnuit. O ciorbă mai mănâncă dacă-i făcută cu o zi înainte, în rest nimic.
– Ce vă place să gătiţi?
– De toate. Nu ştiu dacă am ceva preferat. Ciorbele şi felul 2. Şi fripturi şi platouri.
– Atunci ce vă place să mâncaţi?
– Nu-s flămândă de nici o mâncare. Sunt un om echilibrat din punctul ăsta de vedere. Pot să văd orice, nu mi-i poftă. Nu mi-a fost nici când am fost gravidă. Nu pot să zic că am o mâncare preferată, mâncarea mea e mămăliga. În plac pastele, ca mâncare rapidă, iar din Ardeal papricaşul de pui. Şi supa de pui! De când am venit aici, astea mi-au plăcut.
– E adevărat că în ADN-ul ardeleanului e scris că duminica trebuie să mănânce supă de pui şi şniţel cu cartofi piure?
– Să ştii că şi la mine e obişnuinţă. Aproape că mereu facem. Mie, când am venit în Ardeal, asta mi s-a pus pe masă. Sarmale, supă de pui şi pireu de cartofi cu şniţel. Şi a rămas aşa, o tradiţie.
– Urmăriţi bucătari celebri? Pe Jamie Oliver?
– Da, Oliver ăsta mă termină când îl văd. Atâtea pune în mâncare, de nu ştiu ce gust mai are. Mi se pare că prea mult condiment pune. O să încerc să-mi fac şi eu o mâncare de-a lui, să văd cum e.
– Dar la masterchef v-aţi uitat? V-aţi gândit să participaţi?
– M-am uitat de câteva ori, dar nu mă interesează să merg. Nu vreau să ajung mai mult decât sunt. Eu am venit aici în bucătăria asta, într-un moment foarte greu din viaţa mea. Viaţa mea a luat o curbură la un moment dat. Când am venit în Cluj, îmi căutam o cantină de zi, să lucrez ziua, pentru că am lucrat în restaurant şi veneam noaptea la 1, iar copilul era la şcoală, probleme de genul ăsta. Când am venit prima oară la Zebra, mi-a plăcut foarte mult cum arată cantina. Când am văzut totul nou şi frumos. Am zis să încerc să fac faţă, să nu-i dezamăgesc pe oamenii de-aici. Am avut şi eşecuri, dar am luptat şi am urcat la suprafaţă. Şi acum, oricât de mult m-aş supăra, nu pot să uit momentul ăla, de la început când mi-au dat curaj, au fost alături de mine. De multe ori mă enervez şi cine ştie ce spun, dar n-aş putea niciodată să plec. Dacă ar fi să mă duc în pensie, dar aşa ca să înaintez la Masterchef, nu mă interesează. Poate dacă aş fi fost mai tânără.
– Cum vi s-a părut că-s pregătiţi bucătarii de-acolo?
– Erau unii mai sofisticaţi ca mine. Mi-ar plăcea să lucrez lângă bucătari de-ăştia care au o experienţă mai mare, să văd lucruri mai greu de făcut, farfurii frumoase. Când le văd acolo, îmi plac. Sosurile diferite pe care le fac ei, bucăţica aia de mâncare aranjată frumos în farfurie, astea îmi plac. Dar în rest, se făceau lucruri acolo pe care le avem şi noi aici, nimic ieşit din comun.
– Ce părere aveţi despre vegani?
– În primul rând nu ştiu pe ce bază fac asta. Poate organismul lor nu se simte bine după carne, nu pot să judec pe nimeni. Dar Dumnezeu a lăsat să mâncăm de toate pe pământ. Şi atunci nu putem să-l contrazicem. Mâncăm ce este. Nu putem trăi noi cu iarbă dacă Dumnezeu ne-a dat şi carne şi de toate. Păi nu l-a blestemat pe om? “Mergeţi şi munciţi şi mâncaţi din roadele pământului.”
– Poate roadele pământului sînt numai plantele şi legumele.
– Da, dar mai există în biblie un verset în care Dumnzeu a lăsat din cer o legătură cu tot felul de târâtoare şi animale şi i-a zis lui Petru să mănânce. Păi şi acolo au fost de toate: şi şerpi şi scorpii şi tot felul. Şi Iisus n-a mâncat peşte? A mâncat.
– Ştiu că sunteţi în corul bisericii.
– De 20 de ani. Şi peste toate programele obosite pe care le am, mă duc. Pentru mine, corul a fost o terapie. Am lăsat totul deoparte şi acolo m-am relaxat.
– Alte hobby-uri mai aveţi?
– Nimic. Atât. Casă, biserică şi servici.
– Şi ultima întrebare, fundamentală pentru existenţa noastră ca popor: mămăligă sau pâine?
– Eu zic că mămăliga e baza. E sănătoasă, are vitamine, are magneziu, e altceva. Copiii noştri au crescut cu pâine şi vedeţi că-s mai şubrezi. Poate prea multă pâine mâncăm câteodată. Eu ţin la mămăligă, cu ea am crescut.
….